Ce este un colorimetru
Culoarea este o percepție produsă împreună de o sursă de lumină, o suprafață și un observator, iar un colorimetru le înlocuiește pe toate trei cu etaloane fixe, astfel încât o culoare să poată fi scrisă ca numere. Asta face din culoare o specificație: un țintă se convine ca coordonate, o toleranță se convine ca diferență, iar de acolo o probă fie se încadrează, fie nu, indiferent cine se uită la ea sau sub ce lampă.
Instrumentul lucrează iluminând proba într-un mod definit și măsurând lumina care se întoarce din ea prin intermediul unui set de filtre sau al unui dispozitiv dispersiv, din care se calculează coordonate într-un spațiu de culoare standard. Două familii se deosebesc prin optica lor. Un instrument cu filtre, construit de obicei în jurul geometriei de patruzeci și cinci de grade, iluminează sub un unghi și privește sub altul și citește o suprafață așa cum ar citi-o un observator aflat lângă ea. Un instrument spectral măsoară pe intervalul de lungimi de undă și calculează aceleași coordonate din spectru, ceea ce îi permite să facă mai mult cu datele.
Distincția care decide cele mai multe specificații nu este familia, ci geometria și în special dacă luciul suprafeței este inclus în măsurare. O geometrie sferică, sau de integrare, adună atât lumina reflectată în direcția speculară, cât și lumina difuzată de suprafață, așa că proba este măsurată ca și cum luciul ar face parte din culoarea ei. O geometrie de patruzeci și cinci de grade exclude prin construcție componenta speculară. Aceeași vopsea măsurată în cele două aranjamente dă numere diferite, iar niciunul nu este greșit.
Principiul de măsurare: un colorimetru
Măsurarea începe cu iluminantul și cu observatorul. O culoare este definită doar în raport cu o sursă de lumină, așa că instrumentul conține sau presupune una, iar o funcție de observator standard ține locul răspunsului uman. Ambele sunt convenții convenite de comitete internaționale, nu proprietăți ale instrumentului, iar o citire raportată fără ele nu este reproductibilă.
Din reflectanța măsurată instrumentul calculează coordonate într-un spațiu de culoare, care descriu proba printr-o luminozitate și două componente cromatice. O diferență între o probă și un etalon este apoi o distanță în acel spațiu, exprimată ca un singur număr. Formula folosită pentru a calcula acea distanță contează, pentru că formule diferite ponderă diferit componentele și o pereche de probe poate sta de o parte sau de alta a unei toleranțe în funcție de care dintre ele se aplică.
Repetabilitatea și concordanța sunt două cifre diferite și sunt adesea raportate ca una singură. Repetabilitatea este împrăștierea citirilor luate pe același instrument, pe aceeași probă, și stabilește modificarea minimă pe care instrumentul o poate detecta. Concordanța între două instrumente este mai slabă, pentru că depinde de calibrarea fiecăruia, de geometria lor și de răspunsul lor spectral. Două instrumente pot fi fiecare repetabile la o fracțiune de unitate și totuși să nu fie de acord între ele cu mai mult decât toleranța aplicată.
Opțiuni de configurare
Cea mai mare parte a specificației este fixată de aceste decizii, nu de clasa de precizie. Fiecare o constrânge pe următoarea, de aceea se stabilesc în ordine.
| Configurație | Opțiuni de stabilit | Ce decide de fapt |
| Geometria măsurării | Iluminare la patruzeci și cinci de grade cu vedere normală sau o sferă care include componenta speculară | Dacă luciul face parte din culoare. O suprafață texturată, cu granulație sau cu luciu variabil se comportă diferit în fiecare, iar alegerea trebuie să urmeze proba și toleranța. |
| Dimensiunea aperturii | O zonă de măsurare mică sau mare și dacă sunt disponibile mai multe | Dacă o caracteristică mică poate fi măsurată fără a lua în calcul și ce este în jurul ei și dacă o probă texturată este mediată pe o suprafață destul de mare ca să fie reprezentativă. |
| Spațiul de culoare și formula diferenței | Coordonatele raportate și formula folosită pentru a calcula diferența dintre probă și etalon | Dacă o toleranță citată este evaluată pe baza pentru care a fost scrisă. Aceeași pereche de probe poate trece după o formulă și poate cădea după alta. |
| Iluminant și observator | Sursa de lumină presupusă în calcul și funcția de observator standard aplicată | Dacă o citire luată într-un loc poate fi comparată cu una luată în altul. Fără o convenție comună, numerele nu sunt deloc comparabile. |
| Repetabilitate | Împrăștierea citirilor repetate pe aceeași probă și condițiile în care este declarată | Diferența minimă pe care instrumentul poate fi crezut că o detectează, care trebuie să fie confortabil mai mică decât toleranța pe care o supraveghează. |
| Date captate și bibliotecă | Etaloane stocate în instrument, o bibliotecă de culoare cu probe măsurate sau o legătură la un telefon ori calculator | Dacă o judecată poate fi făcută la mașină și dacă după ea rămâne un registru. O toleranță care nu este înregistrată nu poate fi susținută. |
| Dispozitiv de calibrare | Referința albă folosită pentru a aduce instrumentul la zero și cât de des se aplică | Dacă citirile rămân comparabile pe un schimb și între instrumente. Aceasta este practica ce ține onest un program de culoare, mai mult decât rezoluția afișajului. |
Geometria este prima decizie, pentru că ea decide ce înseamnă numărul. Tot restul rafinează cât de precis se repetă acel număr.
Cum se alege un colorimetru
| Decizie | Ce îl determină | Ce să întrebați |
|---|
| Suprafața măsurată | Plană și uniformă sau texturată, cu granulație și lucioasă | Textura și luciul decid împreună geometria și apertura. O probă cu suprafață direcțională are nevoie de aranjamentul care o mediează, nu de cel care o prinde sub unghiul greșit. |
| Mărimea zonei de judecat | Un panou mare sau un detaliu tipărit mic | Dimensiunea aperturii decide dacă instrumentul măsoară caracteristica sau media dintre caracteristică și tot ce este lângă ea. |
| Cine stabilește toleranța | O specificație de client sau o cifră aleasă de producător | O toleranță exprimată într-o unitate de diferență are sens doar cu formula și geometria atașate; o toleranță fără ele nu este o specificație. |
| Marja pe care o poate ține procesul | O toleranță largă sau una apropiată de repetabilitatea instrumentului | Acolo unde toleranța este îngustă, repetabilitatea instrumentului și practica de calibrare devin factorii limitativi, nu precizia. |
| Dacă judecata se face pe linie | O decizie la mașină sau o probă trimisă la laborator | Un instrument portabil pune decizia acolo unde este lucrarea și are nevoie de afișaj, de autonomie a bateriei și de verificarea toleranței integrate. |
| Dacă culorile trebuie păstrate | Un etalon sau două ori o bibliotecă de culori aprobate | O bibliotecă face etalonul reproductibil când o probă fizică se pierde sau s-a decolorat, ceea ce este motivul obișnuit pentru care un program de culoare se destramă. |
| Dacă citirea trebuie raportată | Un admis sau respins marcat pe fișa de însoțire ori date exportate într-un sistem | Calea de export se specifică odată cu instrumentul, pentru că o măsurare care trebuie retastată va fi într-un final retastată greșit. |
Dacă vreuna dintre acestea rămâne deschisă, trimiteți ce se cunoaște. O ofertă poate fi emisă pe baza unei descrieri a aplicației și rafinată după ce golurile sunt completate.
Cele mai apropiate alternative
Acestea sunt tipurile la care se ajunge de obicei cu o solicitare pentru un colorimetru și punctul în care alegerea se decide cu adevărat.
| Cea mai apropiată alternativă | Ce îl deosebește de un colorimetru |
| Spectrofotometre | Măsoară câtă lumină absoarbe sau transmite o probă pe un interval de lungimi de undă, pentru a determina ce conține proba. Un colorimetru măsoară culoarea unei suprafețe față de un etalon. Instrumentele împart un banc optic și răspund la întrebări diferite, iar acolo unde se vrea o concentrație, spectrofotometrul este cel calibrat față de un etalon chimic. |
| Analizoare TOC | Raportează carbonul organic total dintr-o probă de apă oxidând-o și măsurând rezultatul, ceea ce este o determinare distructivă de conținut, nu o evaluare a aspectului. |
| Analizoare de calitate a apei | Raportează starea unei ape prin mai multe metode deodată. Acolo unde culoarea este una dintre ele, ea este de obicei măsurată ca absorbție într-o celulă, nu ca aspect al unei suprafețe, iar cele două sensuri ale cuvântului culoare nu trebuie amestecate. |
| Analizoare de dimensiune a particulelor | Raportează o distribuție de mărimi, nu o culoare. O probă pulverulentă este măsurată cu ambele instrumente, iar cele două rezultate descriu proprietăți diferite ale aceleiași pulberi. |
| Grosimetre pentru straturi | Măsoară cât de gros este un strat printr-o metodă magnetică sau cu curenți turbionari. Culoarea și grosimea peliculei sunt cele două cifre pe care o specificație de vopsire sau de acoperire le stabilește de obicei împreună, iar fiecare are nevoie de instrumentul ei. |
Granița care merită lămurită prima este la ce folosește numărul: aspectul unei suprafețe sau concentrația unei substanțe într-un lichid. Amândouă se numesc măsurarea culorii și nu sunt interschimbabile.
Ce să includeți în solicitare
Primul răspuns poate fi o ofertă, nu un set de întrebări, dacă solicitarea conține aceste elemente. Acolo unde o cifră nu este cunoscută, trimiteți descrierea destinației de măsurare și vom confirma ce presupune ea.
- Suprafața de măsurat, inclusiv dacă este texturată, lucioasă sau cu granulație
- Mărimea zonei care trebuie judecată și, prin urmare, apertura necesară
- Toleranța de aplicat și spațiul de culoare și formula diferenței în care este scrisă
- Convențiile de iluminant și observator pe care le presupune specificația
- Dacă se vrea un instrument portabil sau unul de bancă, într-un loc fix
- Dacă trebuie stocat și rechemat un etalon sau o bibliotecă de etaloane
- Dacă citirile trebuie exportate și către ce sistem
- Repetabilitatea pe care o cere procesul față de toleranța supravegheată
- Cantitate, port de destinație și termenul de livrare cerut
