Cele mai multe analizoare de putere de pe piață măsoară același număr mic de mărimi, astfel încât o comparație de specificații le separă rareori. Ceea ce le separă de fapt este comportamentul la marginile domeniului și dacă valoarea de precizie din fișa tehnică se aplică măsurării pe care urmează să o faceți.
Secvența de mai jos este cea care evită rezultatul obișnuit: să cumpărați un aparat care măsoară tot, cu excepția valorii cerute de raportul de test.
1. Definiți măsurările înainte de a alege instrumentul
Notați mărimile pe care raportul de test trebuie să le conțină. Testarea parametrilor electrici cere de obicei tensiune, curent, putere activă în wați, factor de putere și frecvență, la care se adaugă puterea aparentă și puterea reactivă atunci când consumatorul nu este pur rezistiv. Acumularea de energie și timpul scurs sunt necesare ori de câte ori consumul pe un ciclu este subiectul testului.
Lista contează pentru că instrumentele care afișează puterea instantanee nu integrează neapărat energia. Dacă raportul cere o valoare în kilowați-oră, funcția de acumulare trebuie confirmată, nu presupusă.
- Tensiunea și curentul - cele două mărimi primare din care derivă orice altă valoare.
- Puterea activă în wați, plus puterea aparentă și reactivă acolo unde consumatorul nu este rezistiv.
- Factorul de putere, raportul care arată cât de departe este consumatorul de valoarea unitară.
- Frecvența, plus acumularea de energie cu timpul scurs, acolo unde se măsoară consumul.
- Funcțiile de maxim sau de memorare, acolo unde curentul de pornire sau comportamentul de vârf fac parte din test.
2. Fixați clasa de precizie și aflați la ce se raportează
O valoare de precizie nu înseamnă nimic fără standardul din spatele ei și fără condițiile în care se aplică. Un instrument declarat cu clasa de precizie 0,2 și unul declarat cu plus sau minus 0,2 % nu sunt automat aceeași afirmație, pentru că primul se referă la o clasă definită într-un standard, iar al doilea este o limită de eroare care trebuie să își declare referința - citirea, scala completă sau intervalul.
Când se judecă o toleranță, regula de lucru este că instrumentul de măsurare trebuie să fie de câteva ori mai precis decât toleranța însăși. Testarea unui produs cu o toleranță de 5 % cu un aparat care are o eroare de 1 % lasă foarte puțină marjă atunci când incertitudinea aparatului intră în rezultatul raportat.
3. Verificați capătul de jos, nu maximul
Un domeniu maxim larg este un avantaj de marketing și o vulnerabilitate tehnică. Instrumentele care acoperă un raport foarte mare renunță de obicei la rezoluție la capătul de jos al domeniului pentru a-l obține, iar capătul de jos este locul unde se face efectiv testarea modernă: consumul în standby, pierderile în gol și curentul de repaus se măsoară toate la o fracțiune mică din maximul instrumentului.
În testarea surselor de alimentare în special, valoarea de standby și valoarea la sarcină plină sunt raportate de obicei din aceeași configurație de test. Aceasta pune două cerințe contradictorii pe un singur instrument, de aceea curentul minim măsurabil merită tot atâta atenție cât maximul.
- Confirmați curentul minim pe care instrumentul îl poate rezolva păstrându-și precizia declarată.
- Verificați dacă instrumentul comută automat domeniul și cum se comportă citirea la trecerea dintr-un domeniu în altul.
- Acolo unde se măsoară ieșirea în DC a unui adaptor, confirmați că instrumentul acceptă intrare în DC la fel ca în AC.
4. Confirmați că principiul de măsurare se potrivește formei de undă
Tensiunea și curentul la sursele în comutație și la consumatorii cu reglaj de fază nu sunt sinusoidale. Un instrument cu RMS real reflectă efectul termic real al formei de undă; un instrument cu detectarea valorii medii este calibrat pentru unde sinusoidale și va raporta sub valoarea reală pe un semnal distorsionat.
Acolo unde consumatorul este un convertizor de frecvență, banda de frecvență devine specificația care decide. Un instrument care integrează pe o perioadă mai lungă decât ciclul de comutație al convertizorului produce o citire stabilă, dar sistematic greșită, iar eroarea crește pe măsură ce ieșirea devine mai distorsionată.
5. Potriviți interfața cu modul în care este folosit rezultatul
O citire care trebuie transcrisă manual va fi transcrisă greșit mai devreme sau mai târziu. Dacă rezultatele ajung într-un raport de test, într-o evidență a calității sau într-o bază de date de producție, interfața de comunicație este o cerință, nu un plus opțional.
| Interfață | Unde se încadrează |
|---|---|
| RS232 | Legătură punct la punct cu un calculator sau cu un controler de test. Comună ca interfață standard pe analizoarele de putere de banc. |
| RS485 | Magistrală serială cu mai multe puncte, potrivită acolo unde mai multe instrumente împart un singur traseu de cablu sau distanța este mare. |
| Modbus RTU | Protocol serial care poate fi transmis fie prin RS232, fie prin RS485, permițând unui sistem gazdă să adreseze și să citească instrumentul. |
| Ieșire de releu sau de alarmă | Un contact de comutare comandat de o limită, folosit pentru a semnala trecerea sau respingerea fără un program de calculator. |
6. Stabiliți datele mecanice și de instalare
Instrumentele de banc și instrumentele montate pe panou sunt produse diferite chiar și atunci când electronica este identică. Confirmați dimensiunile, decupajul din panou dacă aparatul urmează să fie montat într-o consolă, tensiunea de alimentare disponibilă efectiv la postul de test și dacă aparatul va fi folosit pe un banc sau fixat într-un echipament.
Merită confirmat și modul în care instrumentul se conectează la configurația de test. Un aparat care măsoară consumatorul și sursa prin perechi de borne separate se folosește altfel decât unul care trece curentul consumatorului prin instrument, iar schema de conectare trebuie înțeleasă înainte de a construi bancul, nu după.