Detector fix de gaz cu patru canale

Un detector de gaz fix răspunde la o altă întrebare decât instrumentele cu care este de obicei comparat. Un detector portabil întreabă dacă atmosfera este sigură pentru o persoană care urmează să intre în ea. Un detector fix întreabă dacă s-a schimbat ceva de la ultima verificare, într-un punct unde s-ar aduna gazul dacă ar scăpa, și se așteaptă să răspundă în continuare la această întrebare luni de zile, fără ca cineva să fie de față.

Diferența aceasta dictează toată specificația. Pentru că instrumentul stă în atmosfera pe care o supraveghează continuu, nu scurt timp, locul unde este amplasat și felul în care rezistă devin parte din proiectare, nu accesorii ale ei.

Din ce este alcătuită instalația

Detectorul este un singur dispozitiv. În jurul lui, materialul descrie trei aranjamente, iar alegerea dintre ele este o decizie de cablare, nu una de măsurare. În varianta independentă detectorul este livrat singur și alimentat local, cu alarma sonoră și luminoasă la punct și fără cablare între unități. În varianta cu fir detectorul și un controler sunt legate printr-un cablu cu patru fire, pe care îl asigură clientul, iar un controler poate deservi mai mulți detectori. În varianta fără fir cele două sunt legate fără nicio cablare, cu controlerul alimentat la 220 V și detectorul livrat cu un adaptor de alimentare care se împerechează automat la punerea sub tensiune.

Controlerul este cel care transformă citirile în acțiuni. Preia până la 99 de detectori, semnalizează alarmele sonor și luminos, oferă două ieșiri pe releu și păstrează 999 de evenimente de alarmă după o cădere de tensiune. Interfața lui RS-485 opțională vorbește Modbus/RTU standard, care este drumul către un PLC, un DCS, un GDS sau un panou de incendiu, iar contactele releelor sunt cele care pornesc un ventilator, închid o supapă sau aprind o lampă de alarmă.

Cum funcționează detecția

Canalul de gaz combustibil arde o cantitate mică de gaz pe o pastilă catalitică încălzită și măsoară căldura degajată, care se citește direct ca fracțiune din limita inferioară de explozie. Are nevoie de oxigen pentru a funcționa și este otrăvit definitiv de siliconi, de compuși cu plumb și de unii solvenți. Canalele de oxigen, hidrogen sulfurat și monoxid de carbon folosesc celule electrochimice, fiecare reacționând gazul ei la un electrod și producând un curent proporțional cu concentrația; o celulă este consumată de gazul pe care îl măsoară, așa că viața ei urmează expunerea, nu calendarul.

Materialul dă timpul de revenire, ≤10 s, nu timpul de răspuns. Cele două nu sunt aceeași cifră: una descrie cât de repede scade citirea după ce gazul a plecat, ceea ce face detectorul utilizabil din nou după o depășire, iar cealaltă descrie cât de repede urcă atunci când gazul apare. Într-o instalație fixă contează amândouă, iar materialul o dă doar pe una.

Amplasarea detectorului

Locul unde este montat detectorul decide dacă funcționează deloc, iar el se hotărăște înainte de a alege vreun instrument. Un gaz mai ușor decât aerul urcă și se adună în punctul cel mai înalt al spațiului, așa că un detector pentru el se montează sus. Un gaz mai greu decât aerul se depune, ceea ce înseamnă că va fi găsit mai întâi în gropi, cămine, șanțuri și la nivelul podelei. Un detector plasat la înălțimea respirației pentru un gaz greu citește aer, îl raportează ca fiind sigur, trece calibrarea și se află în locul greșit - o defecțiune mai greu de observat decât un instrument care evident nu funcționează.

Carcasa este construită pentru această sarcină. Este din aluminiu turnat antiexplozie, cu inel de etanșare la fiecare îmbinare și cu grad IP66, pentru că detectorul se instalează în interiorul zonei clasificate, nu este ferit de ea. Certificarea lui face prin urmare parte din instalație: construcția antiexplozie, grupa de gaze pentru care este valabilă și clasa de temperatură pe care are voie să o atingă trebuie toate să se potrivească zonei. Cele două ferestre de temperatură din material - de la -40 la 70 °C pentru canalul de gaz combustibil și de la -20 la 50 °C pentru canalele toxice - decurg din tehnologiile senzorilor, nu din carcasă, și înseamnă că o instalație mixtă trebuie verificată canal cu canal față de locul în care va merge.

Controlerul și ce poate acționa

Controlerul este locul unde un punct de detecție devine parte dintr-o instalație. Două ieșiri pe releu sunt disponibile standard, iar ce acționează ele decide câte sunt necesare: o alarmă care trebuie doar observată este altceva decât un contact care trebuie să pornească ventilația sau să închidă o supapă în timp ce evenimentul încă se petrece. Materialul enumeră ventilatoare, electrovalve, lămpi de alarmă și o platformă cloud între opțiunile posibile de blocare de siguranță și de monitorizare, cu programul gazdă opțional care oferă interogarea înregistrărilor, analiza curbelor, monitorizarea dispozitivelor și afișare pe ecran mare.

Două observații practice țin de acest lucru. Prima este că limita inferioară a temperaturii de funcționare a controlerului este dată ca 20 °C în material, iar propria lui notă sugerează că poate fi o citire greșită a lui 0 °C, așa că dulapul în care stă ar trebui verificat față de lectura prudentă până la confirmare. A doua este că meniul controlerului este în limba chineză, ceea ce materialul spune deschis; dacă există un meniu în engleză este o întrebare pentru cerere, nu o presupunere.

Limite de măsurare și criterii de selecție

Cea mai importantă lipsă de pe această pagină este că materialul nu dă domeniul de măsurare, rezoluția sau pragurile de alarmă ale detectorului. Pentru un detector de gaz acestea sunt primele cifre comparate de obicei, iar ele sunt trecute la informații necesare, nu completate de la un instrument similar. Cifra T90 < 30 s a controlerului este timpul lui de transmisie și de semnalizare, nu timpul de răspuns al detectorului, și nu trebuie citită ca atare.

Trei puncte mai merită spuse. Materialul dă două seturi de dimensiuni pentru detector - 186 × 142 × 69 mm în tabelul de parametri și 239 × 178 × 90 mm în desenul de gabarit - și le păstrează pe amândouă; pentru că desenul este cel după care se face un suport de montaj, nepotrivirea ar trebui rezolvată înainte de instalare. Limitele de umiditate diferă între cele două dispozitive, 0-95 %RH pentru detector și ≤93 %RH pentru controler, așa că un sistem care împarte aceeași încăpere ar trebui judecat după cifra mai strictă. Iar aranjamentul de alimentare al variantei fără fir este descris în material ca având o nealiniere de text, așa că relația dintre bateria detectorului și adaptorul cu care vine trebuie confirmată, nu dedusă.

Comandă

Elementele care fixează răspunsul sunt gazul sau gazele din punct, unde este punctul și la ce înălțime, clasificarea zonei inclusiv grupa de gaze și clasa de temperatură, numărul de puncte și distanța dintre ele, dacă există un traseu de cablu sau legătura trebuie să fie fără fir, ce trebuie să acționeze fiecare ieșire pe releu și dacă acțiunea este automată, și față de ce certificate trebuie recepționată instalația. Un plan cu punctele marcate și o listă de gaze sunt de ajuns pentru a emite o ofertă cadru, care poate fi apoi rafinată pe măsură ce amplasarea se agreează. Cantitatea, portul de destinație și data de livrare cerută completează cererea.