- Model
- Seria KY-CJE220, seria Y și unitatea de banc CDX-III
- Distanță între poli
- 0 până la 220 mm la gama portabilă; 0 până la 160 mm, 0 până la 255 mm, 100 mm și Φ120 mm la cele patru sonde de banc
- Adâncime detectabilă
- 3 mm sub suprafață cu alimentare doar în curent alternativ; 5 mm la variantele cu acumulator de curent continuu sau cu invertor
- Forță de ridicare
- 45 N sau mai mult în curent alternativ la jugurile alimentate direct; 69 N în curent alternativ și 215 N în curent continuu la modelul cu invertor; materialul dă aceleași 69 N și 215 N și pentru seria Y
- Sensibilitate
- Piesă de referință etalon A1, canelură 15/50, indicată clar
- Alimentare
- Curent alternativ monofazat 220 V 50 Hz sau un acumulator interschimbabil, de curent continuu ori cu invertor
- Factor de serviciu
- 50 %
- Curent de lucru
- 2,2 A în curent alternativ; 1,5 A în curent continuu la variantele cu acumulator și aproximativ 8 până la 12 A la unitatea de banc
- Mediu de lucru
- -10 până la +40 °C, creștere de temperatură sub 18 °C, umiditate relativă sub 80 % fără condens
- Forme
- Un jug de mână pentru alimentare directă, același jug cu lampă albă sau ultravioletă și variante cu acumulator, inclusiv un tip cu invertor
Un jug magnetic pentru control cu particule magnetice se cumpără atunci când trebuie găsită o fisură de suprafață pe o piesă prea mare, prea grea sau prea bine fixată pentru a fi adusă într-o stație de control. Jugul este dus la îmbinare, îmbinarea este magnetizată între polii lui, se aplică particule, iar orice fisură care întrerupe câmpul apare ca indicație pe suprafață.
Este una dintre cele mai rapide căi de a acoperi o sudură sau o față de turnare și, în același timp, una dintre cele mai ușor de făcut prost, pentru că ceea ce face să apară o indicație este un câmp stabilit în direcția potrivită și la intensitatea potrivită.
Ce este echipamentul
Un jug de magnetizare și mijlocul de a-l alimenta. Jugul este partea ținută în mână: un miez lamelar cu doi poli care se așază pe piesă, purtând o bobină care este pornită câteva secunde, atât cât le trebuie particulelor. Corpul ansamblului este alimentarea, rețeaua, un acumulator sau un invertor care produce curent alternativ departe de o priză.
Gama din acest material are trei niveluri. Jugurile alimentate direct de la rețea funcționează la 220 V monofazat și sunt forma simplă și ușoară, fără acumulator. Variantele cu acumulator adaugă o cutie de baterii și pătrund mai adânc în material. Unitatea de banc aduce același principiu într-o stație fixă pentru piese mici, cu patru sonde interschimbabile care acoperă distanțe între poli și forțe de ridicare diferite.
Magnetizarea este direcțională. O fisură se detectează cu atât mai sigur cu cât fluxul o traversează la un unghi mai mare, așa că o fisură care merge de-a lungul axei piesei cere câmpul aplicat în jurul ei, iar o fisură care ocolește piesa cere câmpul aplicat de-a lungul ei. În lucrul manual se aplică pe rând ambele direcții, pentru că a presupune orientarea unui defect care nu a fost încă găsit este exact modul în care unul scapă neobservat.
Forma curentului dă adâncimea. Curentul alternativ concentrează câmpul lângă suprafață prin efect pelicular și este alegerea potrivită pentru fisurile care ies la suprafață; curentul continuu și curentul redresat dintr-un invertor pătrund mai adânc, motiv pentru care variantele cu acumulator din această gamă sunt date la 5 mm, acolo unde jugurile alimentate de la rețea sunt date la 3 mm. Jugul în sine nu se schimbă între cele două cifre, ceea ce se schimbă este ce îl alimentează.
Indicația, particulele și lumina
Indicația este produsă de particule, nu de instrument. Pulberea uscată este comodă și tolerează suprafețe rugoase și temperaturi ridicate; o suspensie umedă într-un lichid purtător este mai sensibilă și este ceea ce cer de obicei lucrările pe cod. Pentru controlul în lumină albă particulele sunt colorate și se citesc pe un fundal de contrast pregătit. Pentru controlul fluorescent ele sunt acoperite astfel încât să fluoresceze în lumină ultravioletă, iar indicația se citește într-o zonă întunecată, ceea ce scoate la iveală indicații slabe, cu prețul unei incinte întunecate și al unei lămpi a cărei putere trebuie întreținută și verificată.
Ceea ce trebuie să demonstreze echipamentul este că câmpul a fost adecvat. În această gamă lucrul se face pe o piesă de referință etalon A1 cu canelură 15/50, descrisă ca indicată clar. Un indicator de câmp, care arată și intensitatea, și direcția câmpului, nu este enumerat în material, iar acolo unde un standard îl cere, el se solicită separat.
Jugurile alimentate de la rețea sunt răspunsul potrivit acolo unde o priză este la îndemână față de lucrare și defectele căutate ies la suprafață. Variantele cu acumulator există din două motive care sunt adesea același motiv: lucrarea este departe de o priză sau defectul poate sta chiar sub suprafață și are nevoie de câmpul mai adânc.
În interiorul formelor cu acumulator alegerea ține în mare de lampă, fiindcă variantele cu lumină albă și cele cu ultraviolet sunt altfel același instrument. Modelul cu invertor este excepția, cu o forță de ridicare declarată mai mare decât a celorlalte, ceea ce contează la secțiuni groase, unde e nevoie de un câmp mai puternic pentru aceeași densitate de flux. Unitatea de banc este cu totul altă decizie: se cumpără atunci când piesele sunt destul de mici pentru a fi manipulate, iar volumul justifică o stație fixă.
Limite de măsurare și criterii de selecție
Materialul dă două forțe de ridicare diferite în curent alternativ, 45 N la jugurile alimentate de la rețea și 69 N la modelele cu invertor și la cele din seria Y, fără să le împace, și dă greutatea jugului ca 2,5 kg într-un loc și 2,4 kg în altul. Ambele sunt păstrate ca puncte deschise, nu rezolvate aici, pentru că ambele influențează dacă o forță de câmp declarată poate fi atinsă pe o anumită secțiune.
O a treia lipsă ține de metodă, nu de specificație: materialul nu numește niciun standard de acceptare. Cerințele de intensitate a câmpului, mediul cu particule, nivelul de lumină și formatul raportării sunt stabilite în mod normal de standardul după care se face controlul, iar fără el selecția echipamentului se face față de nimic anume. Acel standard este primul lucru pe care ar trebui să îl numească o cerere.
Limitele metodei își au și ele locul aici. Funcționează numai pe material feromagnetic, așa că oțelul inoxidabil austenitic, aluminiul, cuprul și aliajele lor nu dau nicio indicație, oricât de bine ar fi reglat echipamentul. Ajunge la câțiva milimetri, așa că un defect intern mai adânc de atât se găsește prin altă metodă. Și lasă piesa magnetizată, ceea ce trebuie rezolvat înainte ca piesa să fie prelucrată, sudată sau pusă lângă aparatură, un pas ușor de omis și scump de descoperit mai târziu.
Comandă
Datele care fixează răspunsul sunt materialul și marca, plus confirmarea că este feromagnetic; piesa sau sudarea de controlat; dacă lucrul se face în atelier sau pe teren și dacă acolo există alimentare de la rețea; dacă defectele căutate ies la suprafață sau stau dedesubt; dacă se cere control în lumină albă ori fluorescent și dacă zona poate fi întunecată; dacă piesele trebuie lăsate demagnetizate; și standardul de acceptare împreună cu nivelul de acceptare. Standardul nu este opțional în practică, el hotărăște forța de câmp care trebuie demonstrată, iar materialul din spatele acestei pagini nu numește niciunul. Cantitatea, portul de destinație și data de livrare cerută încheie cererea.
Fiecare valoare de mai jos provine din documentația sursă. Acolo unde un parametru nu este precizat în materialul disponibil, este marcat ca informație necesară, nu estimat.
