- Model
- TT220 / TT230 / TT260 și seriile F și N cu sondă separată
- Principiul de măsurare
- Inducție magnetică pe suporturi feromagnetice, curenți turbionari pe suporturi neferoase, alese automat de sonda montată
- Domeniu de măsurare
- 0 până la 1.250 µm cu sonda standard F1 sau N1; 0 până la 400 µm cu F400; 0 până la 5.000 µm cu F5; 0 până la 10.000 µm cu F10; 0 până la 2.000 µm la modelul integral TT220
- Rezoluție
- 0,1 µm sub 100 µm; 10 µm la sonda de gamă lungă F10; 1 µm peste 100 µm la modelul integral
- Eroare de indicare
- ±(1 până la 3) % din citire ±1 µm după calibrarea în două puncte; ±(3 % din citire ±1 µm) după calibrarea într-un punct
- Grosimea minimă a suportului
- 0,5 mm pe un suport feromagnetic cu F1 și 0,3 mm pe un suport neferos cu N1
- Suprafață minimă de măsurare
- 7 mm diametru cu F1 și 5 mm diametru cu N1
- Memorie și statistici
- 500 de citiri în cinci grupuri de câte 100, cu medie, maxim, minim, număr și abatere standard
- Alimentare și autonomie
- Două celule AA, date ca peste 200 de ore de funcționare cu iluminarea oprită
- Limbi
- Chineză și engleză, oferite la unele modele din gamă
Un grosimetru pentru straturi există pentru că alternativa este un cuțit, un microscop și o piesă casată. Vopseaua, placarea, vopsirea pulverulentă și anodizarea sunt toate specificate ca grosime și toate trebuie verificate pe piesa livrată, nu pe o epruvetă, ceea ce înseamnă că măsurarea trebuie să lase piesa intactă.
Instrumentul face asta măsurând stratul de deasupra, iar ceea ce îl face mai mult decât o unealtă cu un singur scop este că același corp o face pe oțel și pe aluminiu, cu condiția ca suportul să fie recunoscut pentru ceea ce este.
Ce este instrumentul
O sondă și un corp. Sonda poartă o bobină și măsoară o proprietate a câmpului dintre ea și suport; corpul asigură afișajul, calibrarea și statisticile. Împreună pun în aplicare două metode diferite, iar sonda în uz este cea care decide care dintre ele este aplicată.
Gama din acest material este largă: un corp cu sondă separată pe cablu, aceeași dispunere într-o carcasă metalică, o versiune care comută automat între oțel și aluminiu, o versiune de gamă lungă pentru straturi groase și un instrument integral compact pentru lucrul de rutină pe piese plane. Împart familia de sonde și principiul de măsurare și diferă prin ceea ce este îndreptat spre ele.
Cele două metode și de ce decide suportul
Metoda inducției magnetice alimentează o bobină și măsoară reluctanța drumului dintre sondă și un suport feromagnetic. Stratul este un gol în acel drum, așa că citirea este în esență o distanță peste strat. Ea cere ca suportul să fie cu adevărat feromagnetic și stratul cu adevărat nemagnetic, motiv pentru care placarea cu nichel este cazul incomod, fiindcă un strat de nichel poate acționa ca parte a suportului.
Metoda curenților turbionari dirijează un câmp alternativ într-un suport care conduce curentul și măsoară variația de impedanță produsă de curenții turbionari care circulă în el. Pentru că distanța afectează acel câmp, aceeași bobină devine o citire de grosime odată ce suportul este cunoscut. Este metoda pentru aluminiu, cupru, alamă și oțel inoxidabil austenitic, unde un aparat magnetic nu citește nimic util.
Un aparat care le are pe amândouă identifică sonda automat și aplică metoda potrivită, ceea ce înlătură cel mai obișnuit mod de a obține un răspuns greșit: folosirea instrumentului potrivit pe suportul nepotrivit.
Calibrarea și diferența dintre un punct și două
Ambele metode sunt relative și se calibrează, nu sunt absolute. Zeroul pe suportul gol înlătură decalajul, adică eroarea care vine din faptul că sonda nu citește exact zero pe suportul însuși. Adăugarea unei folii de grosime cunoscută și calibrarea pe ea corectează și câștigul.
Aceasta este toată diferența dintre cele două cifre de eroare din material. Calibrarea într-un punct este dată la ±(3 % din citire + 1 µm), iar cea în două puncte la ±(1 până la 3) % din citire ±1 µm. Practic, o calibrare într-un punct este bună lângă grosimea la care s-a făcut zeroul și se abate cu cât te depărtezi de ea, așa că lucrul aproape de capetele domeniului unei sonde se face în două puncte.
Câmpul se întinde lateral, nu doar în jos, iar tot ce schimbă cât material înconjoară punctul de măsurare schimbă puțin citirea. Curbura îndoaie câmpul, o margine îl taie, iar un suport mai subțire decât se așteaptă metoda încetează să se comporte ca un corp infinit. Materialul dă o cifră pentru fiecare dintre acestea, pe sondă: o suprafață minimă de 7 mm diametru pentru F1 și 5 mm pentru N1, o rază minimă de 1,5 mm convex pentru F1 și 3 mm pentru N1 și o grosime minimă a suportului de 0,5 mm pe oțel și 0,3 mm pe aluminiu.
Niciuna dintre ele nu se anunță când este încălcată. Cifra derivează pur și simplu, și derivează în direcția care face un strat subțire să pară acceptabil. De aceea condițiile se verifică pe piesă înainte de a alege sonda, nu după ce o citire pare greșită.
Limite de măsurare și criterii de selecție
Cifrele materialului se contrazic în trei locuri și toate trei sunt purtate, nu conciliate. Grosimea minimă a suportului diferă între sondele separate și modelul integral. Dimensiunile corpului sunt date în patru feluri în toată gama. Iar eroarea de indicare este dată pe trei baze diferite, ceea ce se dovedește a fi o diferență de procedură de calibrare și nu o contradicție, dar numai după ce fiecărei cifre i se atașează procedura căreia îi aparține.
Există și o limită pe care materialul o sugerează fără să o spună. El listează tipuri de straturi - vopsea, placare, pulbere, anodizare, folii - fără a le asocia unei metode și, deși cele mai multe sunt simple, cele care nu sunt sunt exact cele care ies greșit: un strat magnetic pe un suport feromagnetic sau un strat care conduce curentul pe un suport care conduce curentul. Acolo unde un strat nu este nici clar magnetic, nici clar nemagnetic, a spune asta în cerere este ce lămurește situația.
Comandă
Lucrurile care fixează răspunsul sunt materialul suportului și calitatea lui, grosimea lui, raza minimă și zona minimă de măsurare ale lui; materialul stratului și felul în care este aplicat și dacă vreun strat este magnetic; grosimea așteptată cu banda ei de toleranță; dacă trebuie inspectate și piese de oțel, și piese de aluminiu, ceea ce decide între un instrument cu o singură metodă și unul care le are pe amândouă; câte citiri pe piesă cer criteriile de acceptare; și dacă citirile trebuie memorate, exportate sau tipărite. Acolo unde piesa este mică sau curbă, geometria decide sonda, așa că o schiță aproximativă a piesei valorează mai mult decât o descriere scrisă. Cantitatea, portul de destinație și data de livrare cerută completează cererea.
Fiecare valoare de mai jos provine din documentația sursă. Acolo unde un parametru nu este precizat în materialul disponibil, este marcat ca informație necesară, nu estimat.